Papa Francisc, succesorul lui Papa Benedict al XVI-lea, a postat un mesaj în online, duminică, după ce starea fostului suveran al bisericii catolice s-a înrăutățit considerabil din cauza unei boli infecțioase.
Papa Francisc este bine-cunoscut pentru modul în care se implică în acțiuni umanitare, acțiuni pentru sprijinirea și bunăstarea oamenilor și, de asemenea, este destul de prezent și în online cu rugăciuni și sfaturi pentru creștini.
„Sper ca în acest timp mulți să poată avea câteva zile de odihnă și contact cu natura, în care dimensiunea spirituală poate fi reîncărcată. În același timp, sper că, cu angajamentul convergent al tuturor liderilor politici și economici, munca ar putea fi reluată: familiile și societatea nu pot continua fără muncă. Să ne rugăm pentru asta.”, a transmis Papa Francisc pe contul de Instagram.
O postare distribuită de Pope Francis (@franciscus) pe
Papa Benedict al XVI-lea, în stare critică din cauza unei infecții
Papa Benedict al XVI-lea, în vârstă de 93 de ani, a fost diagnosticat cu o afecțiune gravă. Acesta suferă de erizipel și este „extrem de fragil”, scriu germanii într-un articol publicat de Passauer Neue Presse.
Boala erizipel de care suferă acum fostul papă al Romei este o boală infecțioasă caracterizată printr-o tumefacţie roşiatică, care provoacă mâncărime şi dureri severe, a precizat ziarul.
„Potrivit lui Seewald, papa emerit este acum extrem de fragil (…). Capacităţile sale intelectuale şi memoria nu îi sunt afectate, dar vocea lui abia se aude”, a scris Passauer Neue Presse.
„În timpul acestei întâlniri, papa emerit, în pofida bolii sale, a fost optimist şi a spus că, dacă îşi va recăpăta puterile, ar putea începe din nou să scrie”, a adăugat el.
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București.
Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars